Pasul 1 – Prepararea orezului
- Spală orezul bine sub jet de apă rece.
- Pune orezul într-o cratiță cu apă în proporție de 1:3, adaugă frunzele de dafin și sarea celtică.
- Fierbe la foc mediu până se înmoaie: orezul negru devine moale și ușor lipicios, orezul sălbatic rămâne mai ferm.
- Scurge excesul de apă dacă rămâne și păstrează orezul cald.
Pasul 2 – Prepararea sosului de caju
- Scurge apa în care s-a hidratat caju-ul și clătește-l sub jet de apă rece.
- Pune caju-ul în blender împreună cu fulgii de drojdie, coriandrul, piperul, oregano, sarea, sucul de lămâie și cățelul de usturoi.
- Adaugă inițial aproximativ 150 ml apă și mixează până obții un sos cremos, asemănător smântânii de gătit. Ajustează consistența treptat, adăugând mai multă apă dacă este nevoie (vezi în video de mai jos cum trebuie să arate).
- Gustă și ajustează aromele cu sare, suc de lămâie sau condimente suplimentare (coriandru, piper negru sau usturoi). Dacă sosul devine prea lichid, poți îngroșa consistența adăugând puțin caju sau fulgi de drojdie.
Pasul 3 – Gătirea gălbiorilor
- Curăță gălbiorii rapid sub jet de apă, fără să îi lași să absoarbă prea multă apă. Taie capetele uscate sau murdare.
- Taie ceapa mărunt și călește-o într-o tigaie cu puțină apă și frunzele de dafin pentru aromă, fără ulei, timp de 5–10 minute la foc mic, cu capac.
- Adaugă gălbiorii și gătește 5–7 minute până se înmoaie și își eliberează aroma.
- Toarnă sosul de caju peste gălbiori și mai lasă câteva minute la foc mic. Ajustează gustul cu sare, piper, coriandru sau suc de lămâie.
Pasul 4 – Plating
- Pune orezul în mijlocul farfuriei.
- Adaugă gălbiorii în sos de caju deasupra.
- Decorează cu pătrunjel proaspăt.
⚠️ Verifică lista de alergeni!
🔔 Dacă vrei să vezi pas cu pas cum am preparat această rețetă și cum arată consistența perfectă pentru acest sos de caju, urmărește video-ul de mai jos!